Home » D:News » Programul funeraliilor reginei Elena, care va fi reînhumată la Curtea de Argeş

Programul funeraliilor reginei Elena, care va fi reînhumată la Curtea de Argeş

Programul funeraliilor reginei Elena, care va fi reînhumată la Curtea de Argeş
Publicat: 08.10.2019
Rămăşiţele pământeşti ale Reginei Elena, mama Regelui Mihai I al României, vor fi reînhumate la Curtea de Argeş, în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală, într-o ceremonie care va avea loc pe 19 octombrie, iar Casa regală a anunţat programul complet al funeraliilor, potrivit agenţiei de presă Mediafax.

Rămăşiţele pământeşti ale Reginei-Mamă Elena vor fi repatriate pe 18 octombrie, pentru a fi reînhumate la Curtea de Argeş, alături de cele ale fiului ei, Regele Mihai I.

„Regina Elena a închis ochii la Lausanne, în ziua de 29 noiembrie 1982, timp în care ţara noastră se afla sub dictatura comunistă. Ea a fost înmormântată la cimitirul Boix-de-Vaud din Lausanne. Vineri, 18 octombrie 2019, ora 12, la Aeroportul Internaţional Otopeni, o aeronavă a Forţelor Aeriene Române va repatria sicriul Reginei Elena. La aeroport va avea loc un ceremonial militar şi religios, la care vor fi prezenţi Majestatea Sa Margareta şi membri ai Familiei Regale, reprezentanţi ai instituţiilor Statului, ai Bisericii Ortodoxe Române, ai Armatei României, ai Corpului Diplomatic şi ai altor confesiuni şi religii din România. Publicul nu va avea acces la ceremonie”, se arată într-un comunicat al biroului de presă al Custodelui Coroanei 

În intervalul orar 12.45 – 16.00, cortegiul funerar se va deplasa de la aeroport la Curtea de Argeş, pe ruta Chitila (ora 13.00), Titu (ora 13.45), Găeşti (ora 14.10), Topoloveni (ora 14.40), prin centrul municipiului Piteşti (intrare în oraş la ora 15.05) şi prin centrul municipiului Curtea de Argeş (intrare în oraş la ora 16.00). Cortegiul funerar nu se va opri de-a lungul călătoriei, dar va încetini viteza în localităţi.

Sicriul Reginei Elena va fi depus în Catedrala istorică Episcopală şi Regală pe 18 octombrie, la ora 16.45. Începând cu ora 17.15, publicul se va putea închina şi reculege la catafalc.

Pe 19 octombrie, publicul se va putea reculege şi închina la catafalcul Reginei Elena de la ora 8.00 la ora 10.00. Nu vor putea fi depuse flori în catedrală, în jurul catafalcului. Florile vor fi aşezate în scuarul din faţa Noii Catedrale Arhiepiscopale şi Regale (de la intrarea în mânăstire).

„Majestatea Sa Margareta roagă pe toţi cei care doresc să aducă o floare, un buchet sau o coroană să aleagă doar flori albe, pentru a simboliza seninătatea şi bunătatea Reginei-Mamă”, se mai arată în comunicat.

Pe 19 octombrie, de la ora 12.00, va fi oficiată slujba de înmormântare, în Catedrala istorică Arhiepiscopală şi Regală. Publicul va avea acces în parcul catedralei.

La ora 12.40, sicriul, purtat pe umeri de militari ai Brigăzii de Gardă Mihai Viteazul, va fi dus la Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală unde, la ora 13.00, va avea loc ceremonia de reînhumare. Publicul va avea acces pe platforma din faţa Noii Catedrale.

Casa Regală mai informează că, începând de pe 11 octombrie, o carte de condoleanţe va fi deschisă la Palatul Elisabeta. Ea va fi la dispoziţia publicului până pe 21 octombrie. Condoleanţele pot fi transmise online prin mesaje la www.romaniaregala.ro/

Începând de duminică, toţi cei care doresc să aprindă lumânări şi să depună flori ca omagiu faţă de Regina-Mamă Elena, pot să o facă în faţa Palatului Elisabeta din Bucureşti sau la Curtea de Argeş, în faţa Noii Catedrale Arhiepiscopale şi Regale.

Familia Regală anunţă doliu pentru zilele de 18, 19 şi 20 octombrie.

La 71 de ani de la plecarea în exil şi la 37 de ani de la decesul Reginei Elena, principesa Margareta, Custodele Coroanei, a decis aducerea rămăşiţelor pământeşti ale bunicii sale la Curtea de Argeş.

„La 3 mai 1896, a venit pe lume, la Palatul Tatoi, lângă Atena, Regina-Mamă Elena a României, mama Regelui Mihai I. Alteţa Sa Regală Principesa Elena a Greciei şi a Danemarcei a fost fiica Regelui Constantin I al elenilor şi a Reginei Sofia (născută Principesă Imperială a Prusiei). A fost sora Regilor George al II-lea, Alexandru şi Pavlos ai Greciei. S-a căsătorit la Atena, la 10 martie 1921, cu Principele Moştenitor Carol, de care a divorţat la 21 iunie 1928. În 1940 a devenit regina-mamă a României. A murit în ziua de 28 noiembrie 1982, la Lausanne. Spre deosebire de Regele Mihai I, Regina Elena nu a şi-a mai revăzut niciodată ţara”, se arată într-un text publicat pe blogul oficial al Familiei regale a României.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Exoplaneta Trappist-1 b ar putea avea atmosferă, dezvăluie Telescopul Webb
Exoplaneta Trappist-1 b ar putea avea atmosferă, dezvăluie Telescopul Webb
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?